Sari la conținut

Practica Prescriptie

Practica Prescriptie
Nu uita să dai share

Practica Prescriptie

Dosar nr.         /254/2022

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CONSTANȚA

SECȚIA A 11-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 691

Ședința publică de la 23 Iunie 2023 Completul compus din:

Pe rol, pronunțarea asupra apelului formulat de apelantul -contestator           , având CNP-                    , cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat Lazar Ioan                   , în contradictoriu cu intimata-pârâtă INVESTCAPITAL Ltd, înregistrata la Registrul Companiilor Malta Financial Services Authority, sub nr. C 62911, cu adresa pentru comunicarea tuturor actelor de procedura la sediul Managerul de Active, KRUK Romania SRL, din Municipiul Târgoviște, Bulevardul Independentei, Nr. 2C, Judet Dâmbovița, împotriva sentintei civile nr. 2403/08. II. 2022 a Judecătoriei Mangalia.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2023 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de

23.06.2023, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile defată, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr.       /254/2022 la data de 28.04.2022, contestatorul                  a chemat-o în judecată pe intimata Investcapital LTD, formulând contestație la executare împotriva actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr.        /2022 al B.E.J. Bogăție Silvia-Laura, întoarcerea executării silite pentru sumele ce se vor reține, având în vedere că a fost înființată poprirea pe conturi și, în subsidiar, menționează că înțelege să conteste valabilitatea titlului executoriu, întinderea și aplicarea titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.                 din 23.08.2006 prin care a primit o linie de credit de 4945 lei pentru o perioada de 60 luni.

Pe cale de excepție, contestatorul a menționat că înțelege să invoce prescrierea dreptului de a mai solicita executarea silită, având în vedere că ultima plată efectuată pentru acest contract de credit a fost în 2008, iar dosarul de executare silită a fost înregistrat în 2022; de asemenea pentru acest contract a mai fost demarată o executare silită începută în 2008 de către executorul Grasu Gelu Iulian, dosar executare nr.          /2008 unde a fost recuperată suma de 9435 lei, acest dosar fiind închis la data de           .07.2018, potrivit procesului verbal de închidere.

Astfel, contestatorul a apreciat că executarea silita putea fi începută cel mai târziu la data de 31.07.2021, ori executarea de față a început la data de 15.03.2022 și, față de această situație, dispozițiile art. 2517 Cod civil stipulează că „termenul prescriptiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen” și, în aceasta situație „așa-zisul creditor nu a uzat de calea conferită de lege si anume de executarea silita in termenul de 3 ani si astfel sa întrerupă acest termen”. Consecința acestui fapt este așa cum prevede si art. 707 Cod procedură civilă „Prescriptia stinge dreptul de a obłine executarea silita si orice titlu executoriu își pierde puterea executorie” singura condiție este ca persoana interesata sa solicite constatarea acestei situații ceea ce acesta a îndeplinit prin promovarea acestei acțiuni.

Contestatorul a solicitat instanței să albă în vedere dispozițiile art. 706 alin. 1 raportat la art. 632 alin I și art. 663 alin 1 Cod procedură civilă, potrivit cu care executarea silită se poate face numai dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.

Având in vedere ca dreptul de a obține executarea silită este o componentă a dreptului material la acțiune, urmează a se aplica regimul prescripției prevăzut de dispozițiile privind aplicarea în timp și, ținând seama de faptul că cererea de executare silită a fost formulata în anul 2022, iar vechiul dosar de executare silită a fost închis la data de  .07.2018 rezultă fără putință de tăgadă că termenul de prescripție era împlinit și, pentru a se înlătura orice urmă de îndoială cu privire la data de la care se poate calcula începutul curgerii termenului prescripției dreptului de a se mai solicita executarea silită, contestatorul solicită instanței să verifice dosarul de executare silită nr.    /2008 al B.E.J. Grasu Gelu-lulian potrivit procesului verbal atașat.

Față de cele expuse, contestatorul a solicitat admiterea excepției, astfel cum a fost formulată și anularea tuturor formelor de executare precum și a dosarului de executare silita nr.     /2022.

Pe fondul contestației la titlu împotriva contractului de credit ce constituie titlu executoriu în baza căruia a fost demarată procedura executării silite contestată prin prezenta, contestatorul a menționat că înțelege să conteste, în temeiul art. 712 Cod procedură civilă, ca apărare de fond în susținerea acestui capăt de cerere, însăși valabilitatea titlului executoriu, si aplicarea titlului executoriu in condițiile in care suma împrumutată a fost de 4.900 lei și a fost achitată în cursul vechii executări suma de 9.435 lei, iar acum se mai solicită încă aproximativ 5.332 lei și, mai mult decât atât, în ceea ce privește întinderea titlului executoriu a arătat că nu a fost prezentată modalitatea de calcul a sumei executate silit, suma solicitată la plată fiind de 5.332 lei cu o recuperare de 9.453 lei până la acest moment și, față de această situație, a solicitat instanței să pună în vedere intimatei să facă dovada modalității de calcul și de determinare a cuantumului creanței pretinse.

În aceste condiții, până la prezentarea modalității de determinare a creanței, contestatorul a menționat că înțelege să conteste și cuantumul acesteia, iar pentru ca o creanță să poată fi pusă în executare, aceasta trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, Codul de procedură civilă stabilind condițiile în care o creanță poate fi considerată certă, lichidă și exigibilă și, pe cale de consecință, poate reprezenta temei al unei executări silite

În speță, contestatorul a apreciat că nu ne aflăm în situația în care sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 663 Cod procedură civilă și anume nu ne aflăm în cazul unei creanțe certe, lichide și exigibile.

Fata de cele prezentate mai sus, contestatorul a solicitat instanței admiterea contestației astfël cum a fost formulată și, ca o consecință a acesteia, anularea executării silite, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, precum și restituirea taxei judiciare de timbru.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 663, art. 706, art. 712, art. 713, art. 715 alin. 3 și următoarele Cod procedură civilă. În temeiul dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, contestatorul a solicitat judecarea în lipsă.

Contestației la executare i-au fost anexate, în original, împuternicirea avocațială seria PH nr. 0275340 din 18.04.2022, factura seria PH nr. 566 din 15.04.2022 și extras de cont intermediar din 20.04.2022 și, în copie, procesul verbal nr.            emis de B.E.J. Grasu GeluIulian în dosarul nr.  /2008 privind încetarea executării silite, somația emisă la data de 08.04.2022 în dosarul de executare nr.   /2022 al B.E.J. Bogăție Silvia-Laura, dovada comunicării acesteia către contestator, încheierea nr.     din 08.04.2022 privind stabilirea cheltuielilor de executare în dosarul nr.       /2022 al B.E.J. Bogăție Silvia-Laura, înștiințare din 08.04.2022, adresa emisă de B.E.J. Bogățłe Silvia-Laura în dosarul nr.       /2022 la data de  08.04.2022, înștiințare privind măsura popririi din 08.04.2022, încheierea nr. 529 din 01.04.2022 pronunțată în dosarul nr.   /254/2022 al Judecătoriei Mangalia și contractul de împrumut pentru nevoi personale nr.                  încheiat la data de 23.08.2006 cu Piraeus Bank România S.A.

Contestația a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 718 lei, potrivit chitanțelor seria 60721/2022 nr. 22224 din 21.07.2022 și nr. 23406 din 08.09.2022, depuse la filele 51 și 61 din dosar și anulate de instanță.

Prin întâmpinarea depusă Ia filele 36-40 din dosar, intimata a invocat excepția netimbrării contestației la executare și, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației la executare, ca nelegală și netemeinică.

Intimata a menționat că, la data 23.08.2006, a fost încheiat contractul de credit nr., între Piraeus Bank România S.A., in calitate de bancă si                , in calitate de împrumutat prin care banca i-a acordat acestuia din urma un împrumut in valoare de 4945 lei, pe o durata de 60 luni și, având in vedere ca debitorul nu si-a mai respectat condițiile contractuale s-a început executarea silita împotriva contestatorului, in anul 2008 Piraeus Bank S.A. solicitând B.E.J. Grasu Gelu-lulian începerea executării silite, fiind constituit astfel dosarul execuțional nr.           /2008.

În data de 27.05.2015, Piraeus Bank S.A. in calitate de cedent si Secapital S.A.R.L., in calitate de cesionar au încheiat contractul de cesiune de creanțe prin care cedentul a cedat cesionarului un portofoliu de creanțe neperformante, între care se regăsește si cea rezultată din contractul de credit in speța și, în data de 07.12.2017, a avut loc cesiunea de creanțe dintre Secapital S.A.R.L. și Investcapital LTD, creanțe între care se regăsește și cea rezultată din contractul de credit din prezenta cauză.

Totodată, au fost efectuate formalitățile de înscriere a contractului de cesiune creanțe in Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare, sub avizul nr.                                 .

A mai arătat intimata că demersurile execuționale de recuperare a creanței in cadrul dosarului execuțional nr.        /2008 instrumentat de către B.E.J. Grasu Gelu-lulian nu au fost finalizate cu succes din cauza imposibilității de identificare de bunuri în patrimoniul debitorului, astfel încât, în data 31.07.2018 s-a procedat la închiderea dosarului execuțional nr.            /2008 în baza art. 371 lit. b Cod procedură civilă și, ulterior, la data 22.02.2022, aceasta formulat o nouă cerere de executare silită împotriva debitorului, constituindu-se in acest sens dosarul execuțional nr.    /2022 instrumentat de B.E.J. Bogăție Silvia-Laura și, împotriva actelor de executare din dosarul nr.    /2022, debitorul a formulat contestația ce face obiectul prezentului dosar solicitând anularea executării silite.

A apreciat intimata că cererile și susținerile contestatorului sunt neîntemeiate, cu consecința respingerii in totalitate a cererii formulate.

Cu privire la susținerile contestatorului referitoare la intervenirea presupusei prescripții, intimata a solicitat instanței să aibă în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 706 Cod procedură civilă termenul de a obține executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel, iar în cazul titlurilor emise in materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de IO ani.

A mai arătat intimata că demersurile execuționale de recuperare a creanței in cadrul dosarului execuțional nr.        /2008 instrumentat de către B.E.J. Grasu Gelu Iulian nu au fost finalizate cu succes din cauza imposibilității de identificare de bunuri in patrimoniul debitorului, astfel încât, la data 31.07.2018 s-a procedat la închiderea dosarului execuțional nr.  /2008 in baza art. 371 5 lit. b Cod procedură civilă, menționând că niciuna din cele patru situații prevăzute de art. 709 alin. 3 Cod procedură civilă nu este incidentă in raport de dosarul de executare            /2008, întrucât acestea nu pot fi extinse si la ipoteza încetării executării pentru lipsa bunuri urmăribile, având in vedere ca nu exista nicio justificare legala pentru o astfel de interpretare extensiva.

A apreciat intimata că prescripția nu a intervenit conform precizărilor debitorului, ci s-a suspendat conform dispozițiilor art. 708 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, potrivit cu care ,-C’ursul prescripłiei se suspendă cât timp debitorul nu are bunuri urmăribile sau care nu au putut fi valorificate ori își sustrage veniturile și bunurile de la urmărire”.

Astfel, atât timp cat debitorul își sustrage veniturile și bunurile de la urmărire, de la data la care a încetat urmărirea silita a contestatorului din aceasta cauza, in cadrul urmăririi sale silite inițiale, a survenit suspendarea cursului prescripției și, în acest caz, suspendarea durează pana la data intrării în patrimoniul debitorului a uno bunuri care pot fi valorificate, efectul suspendării constând în oprirea cursului prescripției pe toată durata cauzei suspensive, în acest sens pronunțându-se și Tribunalul Constanța prin decizia civilă nr. 1376 din data de 18.12.2020.

La data 22.02.2022, intimata a menționat că a formulat o nouă cerere de executare silită împotriva debitorului, constituindu-se in acest sens dosarul execuțional nr.         /2022 instrumentat de B.E.J. Bogăție Silvia Laura, dosar in care au început sa fie valorificate sume din veniturile debitorului, solicitând instanței de judecata să constate că dreptul creditoarei de a solicita executarea silită împotriva debitorului contestator nu este prescris, creanța solicitată întrunind toate condițiile impuse de art. 663 Cod procedură civilă.

Intimata a precizat că debitorul a fosi somat la începutul executării silite de către B.E.J. Grasu Gelu Iulian să achite creditoarei suma de la data demarării executării silite, sumă ce era formată din credit restant, dobânzi si penalități, precum și din cheltuielile de executare silită de la data începerii executării în fostul dosar, debitul s-a actualizat conform prevederilor legale si contractuale, iar în ceea ce privește suma resłantă, în baza art. 1568 alin. 1 și 1574 din Noul Cod Civil, prin cesiunea de creanță, se transfera cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are in legătura cu creanța cedata, iar cedentul este obligat sa remită cesionarului titlul constatator al creanței aflat in posesia sa, precum si orice alte înscrisuri doveditoare ale dreptului transmis, cesiunea creanței neafectând caracterul de titlu executoriu al contractului de credit.

În aceste condiții, a menționat că debitul restant cesionat de către aceasta s-a actualizat pana la data de 30.09.2016 cu dobânda legala in baza O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești si ulterior O.G. 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligații bănești, precum si pentru reglementarea unor masuri financiarfiscale in domeniul bancar, care a abrogat prłmul act normativ menționat, si calculat cu procentul de dobânda afișat de BNR.

De asemenea, intimata a precizat că, din data de 30.09.2016, debitul restant nu se mai actualizează cu niciun fel de accesorii, dobânda sau penalități, iar la data cererii de executare creanța datorată de către debitorul contestator a fost în sumă de 5332.64 lei, din care suma de 3.210,70 lei reprezintă debit principal, suma de 26,42 lei reprezintă dobânda aferentă creditului acordat, suma de 1.963,52 reprezintă penalități aferente creditului acordat și suma de 132 lei reprezintă alte creanțe.

Intimata a solicitat instanței să aibă în vedere că debitorul nu a dovedit ca aceasta ar fi efectuat un calcul greșit al debitului datorat, deși avea aceasta obligație, conform art. 249 Cod procedură civilă care consacră principiul actori incumbit probatio, apreciind că simplele alegații in acest sens nu pot fi luate in seama câtă vreme, din probe, nu rezulta o alta valoare a debitului restant, iar debitorul nu a propus nici măca un mod de calcul, acesta fiind direct interesat sub acest aspect și, prin cererea de executare silita, s-a menționat care este cuantumul debitului restant, astfel ca, dispunând de aceste date si având acces la dosarul execuțional, contestatorul a avut posibilitatea efectiva sa propună propria varianta cu privire la valoarea creanței or acesta s-a limitat doar la a invoca in abstract acest motiy de contestație, nesusținut de niciun mijloc de probă.

Referitor la solicitarea contestatorului de anulare a actelor de executare silita efectuate in dosarul execuțional, intimata a solicitat instanței să aibă în vedere că atât executarea silită înseși, cat și toate actele de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc au respectat toate regulile de fond și de formă impuse de dispozițiile Codului de procedura civila si au fost dispuse in conformitate cu prevederile legii.

Intimata a solicitat instanței respingerea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, având in vedere că reclamantul-contestator nu a specificat cuantumul cheltuielilor de judecată și nici nu a probat achitarea și necesitatea achitării acestora prin documente justificatoare,

susținerile acesteia fiind întărite de decizia judecătorilor înaltei Curți de Casație si Justiție care au apreciat (in cuprinsul Deciziei nr. 1378 din 23 aprilie 2010 pronunțată in recurs de Secția comerciala a înaltei Curți de Casație si Justiție având ca obiect recursul împotriva neacordării cheltuielilor de judecata) că onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plata, însoțite de un exemplar al facturii fiscale care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume.

Pentru toate aspectele anterior menționate, intimata a solicitat instanței să constate nelegalitatea și netemeinicia contestației la executare formulate de către contestatorul                 și, pe cale de consecință, să respingă acțiunea ce face obiectul cauzei, cu atât mai mult cu cât contestatorul nu invocă și nu probează în niciun fel nelegalitatea actelor de executare.

Pentru toate aceste considerente, intimata a solicitat respingerea, ca nelegală și netemeinică, a contestației la executare formulate.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 și următoarele Cod procedură civilă, precum și celelalte prevederi legale invocate în cuprinsul întâmpinării.

Întâmpinării i-a fost anexată, în copie, împuternicirea avocațială seria B nr. 6771617 din 18.05.2022.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la filele 46-47 din dosar, contestatorul a solicitat instanței respingerea excepției netimbrării contestației la executare invocate de intimată, prin întâmpinare, menționând că va timbra acțiunea, potrivit solicitărilor instanței și, pe fondul cauzei, a solicitat admiterea contestației la executare, reiterând aspectele menționate în cuprinsul contestației la executare.

Prin cererea depusă la fila 60 din dosar, contestatorul a mentionat că renunta la capătul 3 al cererii de chemare înjudecată.

La termenul de judecată din 04.10.2022, instanta a respins, ca neîntemeiată, exceptia netimbrării contestatiei la executare, invocată de intimată, prin întâmpinare, având în vedere că reclamantul-contestator a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru inclusiv pentru capătul de cerere privind întoarcerea executării silite.

La solicitarea instanței, B.E.J. Bogăție Silvia-Laura a depus la filele 70-184 din dosar, în copie conformă cu originalul, înscrisurile întocmite în dosarul de executare nr. 335/2022.

În cauză, instanța a încuviințat, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 2 pct. 7 și art. 255 raportat la art. 258 Cod procedură civilă, pentru ambele părti, administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Prin sentinta civilă nr.        /08.11.2022 pronuntată de Judecătoria Mangalia a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul              .

Pentru a pronunta această hotărâre, prima instanță a retinut următoarele:

„La data de 23.08.2006 s-a încheiat între Piraeus Bank România S.A., în calitate de creditor și contestatorul                      , în calitate de împrumutat, contractul de împrumut pentru nevoi personale nr.                          .

Intrucât contestatorul nu și-a îndeplinit obligałiile asumate, prin contractul de cesiune de creante din 30.04.2015, Piraeus Bank Romania S.A. a cesionat către Secapital S.A.R.L. un portofoliu de creante neperformante, între care se regăsește si cea rezultată din contractul de credit în spetă, iar la data de 07.12.2017 a avut loc cesiunea de creanłe dintre Secapital S.A. R.L. și Investcapital LTD, creante între care se regăsește și cea rezultată din contractul de credit din prezenta cauză, contestatorul fiind notificat cu privire la cesiunea de creantă, prin notificarea nr. SPIR/9/11745 din 11.12.2017 (fila 77 din dosar), iar cesiunea a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garantii Reale Mobiliare.

Demersurile executionale de recuperare a creanłei in cadrul dosarului executional nr.       /2008 instrumentat de către B.E.J. Grasu Gelu-lulian nu au fostfinalizate cu succes din cauza imposibilitătii de identificare de bunuri în patrimoniul debitorului, astfel încât, la data 31.07.2018 s-a procedat la închiderea dosarului executional nr.  /2008 în baza art. 371 5 lit. b Cod procedură civilă și, ulterior, la data 22.02.2022, Investcapital LTD formulat o nouă cerere de executare silită împotriva debitorului, constituindu-se in acest sens dosarul execułional nr.         /2022 instrumentat de B.E.J. Bogătie Silvia-Laura (f 14).

Prin încheierea nr. 529 din Ol. ()4.2()22 pronuntată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr.  /254/2022, instanta a încuviin(at executarea silită împotriva debitorului              , în temeiul titlului executoriu constând în contractul de împrumut pentru nevoi personale nr.              încheiat la data de 23.08.2006, pentru recuperarea debitului restant în sumă de 5.332,64 lei și pentru recuperarea cheltuielilor de executare.

Prin încheierea nr. I din 08.04.2022, executorul judecătoresc a stabilit, în cadrul dosarului de executare nr.  /2022, cheltuieli de executare în sumă de 915,08 lei, din care suma de 634,58 lei reprezintă onorariu executorjudecătoresc.

Prin somatia emisă la data de 08.04.2022 de către B.E.J. Bogăłie Silvia-Laura, debitorul a fost somat, în temeiul dispozitiilor art. 667 și art. 668, Cod procedură civilă ca, în termen de o zi de la comunicarea actului de executare, să achite suma de 6.247,2 lei, compusă din suma de 5.332,64 lei, reprezentând debit principal, dobânda aferentă creditului acordat, penalităti aferente creditului acordat și alte creante și suma de 915,08 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită și i s-a pus în vedere că, în caz contrar, se proceda la continuarea executării silite, în coąformitate cu dispozitiile legale în materie.

Prin adresa emisă la data de 08.04.2022, executorul judecătoresc a dispus înfiintarea popririi asupra contului/conturilor debitorului            pentru suma de 6.247,2 lei, compusă din suma de 5.332,64 lei, reprezentând de?it principal, dobânda aferentă creditului acordat, penalităti aferente creditului acordat și alte creante și suma de 915, 08 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită.

Adresa de înfîintare a popririi a fost comunicată contestatorului la data de 15.04.2022 (f: 135).

Având în vedere situałia de fapt anterior rełinută, prima instantă a apreciat că nu sunt întrunite cerinłele legale pentru admiterea contestatei la executare.

Articolul 712 alin, I din Codul de procedură civilă prevede că „ împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestałie de către cei interesati sau vătămati prin executare

În conformitate cu art. 706 alin. l, teza I, Cod procedură civilă „ dreptul de a ob(ine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel”, iar potrivit alineatului 2 al aceluiași articol „ termenul d prescriptie începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obłine executarea silita

Potrivit art. 708 alin. I pct. 3 „ Curs 11 prescriptiei se suspendă: 3. căt timp debitorul nu are bunuri urmăribile sau care nu au putut fi valorificate ori își sustrage veniturile și bunurile de la urmărire;

Conform art. 709 alin. I Cod procedură civilă „ Cursul prescriptiei se intrerupe:

l.pe dala îndeplinirii de catre debito;•, inainte de inceperea executarii silite sau in cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligatiei prevazute in titlul executoriu ori a recunoasîerii, in orice all mod, a datoriei;

2.pe data depunerii cererii de executare, însotită de titlul executoriu, chiar daca a ./ôst adresata unui organ de executare necompetent;

3.pe data depunerii cererii de interventie in cadrul urmaririi silite pornite de alti creditori:

4.pe data indeplinirii in cursul executarii silite a unui act de executare;

5.pe data depunerii cererii de reluare a executării;

6.in alte cazuri prevăzute de lege”, iar potrivit alin 3 al aceluiași articol „ Prescriptia nu este intrerupta daca executarea silita a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea

Prima instanłă a apreciat că actele de executare silită, efectuate într-un dosar executional în cadrul căruia s-a dispus încetarea executarii silite, ca urmare a lipsei de bunuri urmăribile sau a imposibilitătii de valorificare a unor astfel de bunuri, au aptitudinea de a întrerupe cursul termenului de prescriptie a dreptului de a cerere executarea silită, efect întreruptiv ce poate fi valorificat ulterior dacă creditorul se adresează altui executor pentru realizarea pe cale silită a creantei sale.

In primul rând, art. 709 alin. I pct. 4 Cod procedură civilă se referă la întreruperea cursului prescriptiei executării ca urmare a efectuării unui act de executare silită, fiind indifërent dacă acest efect întreruptiv este valorificat într-un alt dosar de executare decât cel în cadrul căruia s-a efectuat actul. Dosarul de executare constituie cadrul formal (administrativ) de realizare a executării silite, executare care își păstrează caracterul unitar, indiferent de numărul acestor dosare. Prin urmare, odată ce a operat întreruperea cursului prescrip(iei, devine fără relevantă cadrulformal (dosarul) în cadrul căruia este invocată.

În al doilea rând, art. 709 alin. 3 Cod procedură civilă nu enumeră încetarea executării silite, intervenită în condiłiile art. 7()3 pct. 2 Cod procedură civilă (respectiv art. 371 5 lit. b din Codul procedură civilă anterior), printre cazurile care fac ineficientă întreruperea cursului prescrip(iei, ceea ce nu poate decât să întărească convingerea că efectul întreruptiv atașat unor acte de executare silită, își păstrează pe deplin eficacitatea

Optiunea creditorului de a apela la un alt executor judecătoresc (cu urmarea constituirii unui nou dosar executional), nu are vocałia de a exprima vointa tacită a acestuia de a renun(a la executarea silită. Dimpotrivă, prin formularea unei noi cereri de executare silită, transpare cu evidentă dorinła creditorului de a obtine executarea pe cale silită a crean(ei, cu singura deosebire că a în(eles să apeleze în acest scop la un alt executor judecătoresc. Alegerea unui alt executor, nefiind așadar un act de renunłare la executare silită, nu s-ar putea susłine, în raport de art. 709 alin. 3 Cod procedură civilă, că întreruperea prescriptiei executării, ce a operat ca urmare a efectuării unor acte de executare silită în dosarul anterior, și-arfi pierdut eficacitatea.

În spetă, împotriva contestatorului s-a început executarea silită în anul 2008 de către Pireus Bank, fiind constituit dosarul de executare nr. /2008 al B.E.J. Grasu Gelu Iulian, demers care nu a fost finalizat cu succes din cauza imposibilită(ii de identificare de bunuri în patrimoniul debitorului, astfel încât la data de 31.07.2018 s-a procedat la închiderea dosarului execu(ional în baza art. 371 5 lit. b din Codul de procedură civilă de la 1865.

Deși, așa cum a arătat, actele de executare silită efectuate în acest dosar au aptitudinea de a întrerupe cursul termenului de prescripție a dreptului de a cerere executarea silită, în cauză devin incidente dispozitiile art. 708 alin. I pct. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora „ Cursul prescriptiei se suspendă: 3. cât timp debitorul nu are bunuri urmăribile sau care nu au putut fi valorificate ori își sustrage veniturile și bunurile de la urmărire; ‘ ‘, având în vedere că încetarea executării silite s-a produs ca urmare a lipsei de bunuri urmăribile a debitorului.

Astfel, atât timp cat debitorul își sustrage veniturile și bunurile de la urmărire, de la data la care a încetat urmărirea silita a contestatorului din aceasta cauza, in cadrul urmăririi sale silite iniłiale, a survenit suspendarea cursului prescriptiei și, în acest caz, suspendarea durează pana la data intrării în patrimoniul debitorului a unor bunuri care pot fi valorificate, efectul suspendării constând în oprirea cursului prescriptiei pe toată durata cauzei de suspendare.

La data 22. ()2.2()22, intimata a formulat o nouă cerere de executare silită împotriva debitorului, constituindu-se in acest sens dosarul execułional nr.  /2022 instrumentat de B.E.J. Bogătie Silvia Laura, dosar in care au început sa fie valorificate sume din veniturile debitorului, astfel că dreptul creditoarei de a solicita executarea silită împotriva debitorului contestator nu este prescris, motiv pentru care instanta va respinge contestatia la executare sub acest aspect.

Cu privire la critica referitoare la lipsa caracterului cert al creantei, având în vedere că nu a fost prezentată modalitatea de calcul a sumei pentru care se solicită executarea silită, instanta de fond a retinut că în cuprinsul cererii de executare silită creditoarea a mentionat din ce se compune creditul în sumă de 5332.64 lei, respectiv din suma de 3.210,70 lei, ce reprezintă debit principal, suma de 26,42 lei reprezentând dobânda aferentă creditului acordat, suma de 1.963,52 reprezentând penalităti aferente creditului acordat și suma de 132 lei reprezentând alte creante.

In cauză, debitorul nu a dovedit că initmala-creditoare ar fi efëctuat un calcul greșit al debitului datorat, deși avea aceasta obligatie, coąform art. 249 Cod procedură civilă care consacră principiul actori incumbit probatio, simplele alegatii in acest sens nu pot fi luate in seama câtă vreme, din probe, nu rezulta o alta valoare a debitului restant, iar debitorul nu a propus nici măcar un mod de calcul, acesta fiind direct interesat sub acest aspect și, prin cererea de executare silita, s-a menłionat care este cuantumul debitului restant, astfel ca, dispunând de aceste date si având acces la dosarul execu ional, contestatorul a avut posibilitatea efectiva sa propună propria varianta cu privire la valoarea creantei or acesta s-a limitat doar la a invoca in abstract acest motiv de contestate, nesus(inu de niciun mijloc de probă.

In concluzie, având în vedere ansamblul considerentelor de fapt și de drept anterior expuse, instanta a respins, ca nefondată, contestałia la executare formulată de contestatorul Salim Edis în contradictoriu cu intimata Investcapital LTD.

Împotriva sentinței civile nr.     /08.11.2022 pronunțată de Judecătoria Mangalia a formulat apel contestatorul          solicitând admiterea acestuia, schimbarea in tot a hotărârii atacate si pe cale de consecință, admiterea actiunii prin care a solicitat anularea executării silite ca urmare a intervenirii prescripției dreptului de a se mai putea solicita executarea silită.

În motivare a arătat că la data de 28.â.2022 a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare silita din cadrul dosarului de executare silita nr.  /2022 al BEJ Bogatie Silvia Laura.

În cadrul contestației a arătat instanței de fond ca a intervenit prescripția dreptului de a mai solicita executarea silita. Instanța de fond greșit a apreciat că a fost suspendat termenul de prescripție în baza art. 708 alin. 1, pct 3..

Încetarea executării silite, ca urmare a stării de insolvabilitate a debitorului, nu este un drept recunoscut de lege in favoarea si in beneficiul exclusiv al creditorului, care, într-o astfel de situație, are oricând posibilitatea să reia executarea silita, prin formularea unei noi cereri de executare silită.

Totodată, a arătat că trebuie avut i vedere faptul că legiuitorul a stabilit o limitare a duratei noii cereri de executare silita mai exact prin coroborare cu art. 705 în toate cazurile in care executarea este încetată în baza procesului erbal de insolvabilitate „executarea se poate relua înăuntrul termenului de prescripție a dreptulu de a cerere executarea silita”.

Având în vedere că termenul general de prescripție este de 3 ani, creditorul beneficiind de dispozițiile legale putea cere o noua executare cel mai târziu la data de 31.07.2021.

De asemenea, a apreciat că instanță trebuia să analizeze modalitatea de închidere a dosarului, întrucât in cadrul acestuia a fost recuperată suma de 9435 lei, de dublul sumei împrumutate.

De asemenea instanța de fond nu a analizat întregul dosar de executare când a considerat aplicabil art. 708 alin. I pct 3 fără sa fie coroborat cu art. 705 cod. proc. civ.

Mai exact, la dosarul de executare silita se afla răspunsul primit de la Agenția de Administrare Fiscala cu situația locurilor de munca începând cu 2011, de unde reiese clar că nu mi-am sustras veniturile de la executarea silita. A arătat, de asemenea, că la data de 05.04.2013 in dosarul de executare silita nr.        /2008 BE Grasu Gelu Iulian era recuperată suma de 9435 lei, iar până la închiderea dosarului de executare avut loc de munca stabil.

De asemenea, a arătat că dosarul nr. /2008 BEJ Grasu Gelu Iulian a fost închis pe dispozițiile art. 3715 lit. b din Vechiul cod de procedura, ce prevedea clar că executarea silită putea fi reluată în termenul general de 3 ani.

Având in vedere că, executarea a fost reluata la mai mult de 3 ani de la data închiderii, a solicitat instanței sa admită apelul așa cum a fost formulat, motivat de faptul că o soluție contrara ar da dreptul creditorului sa execute creanțe prescrise, acestea devenind practic imprescriptibile. A solicitat cheltuieli de judecata reprezentate de onorariu avocat la fond. De asemenea a solicitat restiturea taxei judiciare de timbru.

În drept, art. 470 Cod procedură civilă.

Cererea de apel a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 359 lei.

Intimata Investcapital LTD a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului fie ca urmare a excepției invocate, fie ca neîntemeiat.

În motivare, a arătat că, în fapt, la data de 23.08.2006 a fost încheiat Contractul de credit nr.            , între Piraeus Bank România SA, în calitate de Banca și                 , în calitate de împrumutat prin care Banca i-a acordat acestuia din urmă un împrumut în valoare de 4945 RON, pe o durata de 60 luni.

Având in vedere ca debitorul nu si-a mai respectat condițiile contractuale s-a început executarea silită împotriva contestatorului, în anul 2008 Piraeus Bank S.A. solicitând BEJ Grasu Gelu Iulian începerea executării silite, fiind constituit astfel dosarul execuțional nr. /2008.

în data de 27.05.2015, Piraeus Bank S.A. în calitate de cedent si SECAPITAL SARL, în calitate de cesionar au încheiat contractul de cesiune de creanțe prin care Cedentul a cedat Cesionarului un portofoliu de creanțe neperformante, între care se regăsește si cea rezultată din contractul de credit in speța.

În data de 07.12.2017 a avut loc cesiunea de creanțe dintre SECAPITAL S.a.R.L. si INVESTCAPITAL LTD, creanțe între care se regăsește si cea rezultată din contractul de credit din prezenta cauza. Totodată, au fost efectuate formalitățile de înscriere a Contractului de cesiune creanțe în Arhiva Electronic de Garanții Reale Mobiliare in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare, sub avizul nr                       .

Demersurile execuționale de recuperare a creanței în cadrul dosarului execuțional nr. /2008 instrumentat de către BEJ Grasu Gelu Iulian nu au fost finalizate cu succes din cauza imposibilității de identificare de bunuri in patrimoniul debitorului, astfel incat, in data 31.07.2018 s-a procedat la închiderea dosarului execuțional nr. /2008 in baza art. 371 5 lit. b CPC. Ulterior, la data 22.02.2022, Investcapital Ltd. a formulat o noua cerere de executare silita împotriva debitorului, constituindu-se in acest sens dosarul execuțional nr.       /2022 instrumentat de către BEJ Bogăție Silvia Laura. Împotriva actelor de executare din dosarul nr.         /2022 debitorul a formulat contestația ce face obiectul prezentului dosar solicitând anularea executării silite. În data de 08.11.2022, Judecătoria Mangalia a respins, ca neîntemeiata, contestația la executarea formulata de contestatorul               .

A apreciat că toate cererile si susținerile apelantului sunt neîntemeiate, cu consecința respingerii in totalitate a cererii formulate.

Intimata a invocat excepția netimbrării cererii de apel, arătând că în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. 6 NCPC, coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. 2, art. 32, 33 din OUG nr. 80/2013, cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează. Aceste dispoziții legale sunt completate de prevederile art. 197 NCPC, care instituie regula conform căreia, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Totodată, conform art. 23 alin. (1) din OUG 80/2013:

Cererile pentru exercitarea apelului impotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din:

  1. a) taxa datorata pentru cererea sau acłiunea neevaluabila in ban;, solutionata de prima instan(a, dar nu mai putin de ‘0 lei; b) taxa datorata la suma contestata, in cazul cererilor si acłiunilor evaluabile in bani, nu mai putin de 20 lei. ”

Față de aspectele învederate a solicitat admiterea excepției si anularea cererii formulată de către apelant, in cazul in care nu au fost respectate dispozițiile legale, privind timbrarea cererii de apel, iar la dosarul cauzei nu se regăsește la primul termen de judecata dovada taxei judiciare de timbru datorată de către apelant.

Pe fondul cauzei, a arătat că instanța de fond, în mod corect a reținut că nu a intervenit prescripția dreptului intimatei de a cere executarea silita.

În ceea ce privește cronologia evenimentelor care au dus la întreruperea prescripției executării silite, a arătat următoarele împrejurări:

În data 23.08.2006 a fost încheiat intre contestator in calitate de Împrumutat si Banca in calitate Împrumutător, Contractul de credit nr.              ._Având in vedere ca debitorul nu si-a mai respectat condițiile contractuale s-a început executarea silita împotriva contestatorului, in anul 2008 Piraeus Bank SA solicitând BH Grasu Gelu Iulian începerea executării silite, fiind constituit astfel dosarul execuțional nr.   /2008. Demersurile executionale de recuperare a creanței in cadrul dosarului executional nr. /2008 instrumentat de către BEJ Grasu Gelu Iulian nu au fost finalizate cu succes din cauza imposibilității de identificare de bunuri in patrimoniul debitorului, astfel încât, in data 31.07.2018 s-a procedat la închiderea dosarului execuțional nr. 358/2008 in baza alt. 371 51it. b din cpc.

A arătat că potrivit art. 709 alin. 3 NCPC prescripția nu este întreruptă doar daca executarea a fost respinsa, anulata, daca s-a perimat sau daca cel care a făcut-o a renunțat la ea. Niciuna din cele patru situații nu este incidentă în raport de dosarul de executare     /2008 deoarece prevederile art. 709 alin. 3 NCPF nu pot fi extinse si la ipoteza încetării executării pentru lipsa bunuri urmăribile, având in vedere ca nu exista nicio justificare legala pentru o astfel de interpretare extensiva.

Prescripția nu a intervenit conform precizărilor debitorului, ci s-a suspendat conform dispozițiilor art. 708 alin. 1 pct 3 NCPC: ”rsul prescriptiei se suspenda cat timp debitorul nu are bunuri urmaribile sau care nu au putut 1 valorificate ori isi sustrage veniturile si bunurile de la urmărire. „

Deși primul dosar de executare a fost închis pe motiv de insolvabilitate, prima executare isi produce si transpune efectele chiar in prezent, întrucât a împiedicat împlinirea termenului de prescripție.

Astfel, atâta timp cât debitorul isi sustrage veniturile si bunurile de la urmărire, de la data la care a încetat urmărirea silita a contestatorului din aceasta cauza, in cadrul urmăririi sale silite inițiale, a survenit suspendarea cursului prescripției in ceea ce privește dreptul creditorului de a solicita executarea silita a debitorului.

In acest caz, suspendarea durează până la data intrării în patrimoniul debitorului a unor bunuri care pot fi valorificate. Efectul suspendării constă în oprirea cursului prescrptiei pe toata durata cauzei suspensive.

În acest sens s-a pronunțat si Tribunalul Constanta prin decizia civila nr. 1376 din data de 18.12.2020.

A mai arătat intimata că pentru ca rescripția să își producă efectul sancționator este necesar ca pentru titularul dreptului sa existe, pe lângă voința de a acționa, si posibilitatea de a acționa, pentru ca, daca nu ar fi asa, s-ar ajunge la situația in care titularului dreptului sa i se aplice efectul sancționator al prescripției fără a i se putea imputa pasivitatea ori neglijenta in a acționa.

Față de caracterul prescripției, care apare ca o sancțiune, producerea efectelor prescripției nu-si mai găsește justificarea in situațiile in care inacțiunea nu i-ar fi imputabila titularului dreptului la acțiune, ea fiind datorata unor cauze care l-ar împiedica sa isi exercite dreptul, deci unor obstacole de ordin material, juridic sau moral.

Astfel, în condițiile in care cursul prescripției a fost suspendat până când intimata a demarat executarea in dosarul nr.  2022 care face obiectul cauzei, nu se poate retine susținerea contestatorului privind pretinsa intervenire a prescripției dreptului intimatei de a demara executarea silita.

Astfel, intimata a solicitat să se constate ca dreptul creditoarei de a solicita executarea silita împotriva debitorului contestator, nu este prescris.

În ceea ce privește solicitarea cu privire la acordarea cheltuielilor de judecata, a arătat că intimata a solicitat respingerea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata ca neîntemeiat, iar in subsidiar, a solicitat dimi uarea sumei solicitate cu titlul de onorariu de avocat pentru următoarele motive: Potrivit art. 453 NCPC, acordarea cheltuielilor de judecata este condiționata de reținerea culpei procesuale a pârtii, capătul de cerere fiind direct influențat de modul de soluționare a cauzei: „(1.)Partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea pârtii care a câștigat, sa ii plătească acesteia cheltuieli de judecata. (2). Când cererea a fost admisa numai in parte, judecătorii vor stabili măsura in care fiecare dintre părți poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata. Daca este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor dejudecata. ”

Mai mult decât atat, conform art. 452 NCPC, acordarea cheltuielilor de judecata este condiționata, in același timp, de depunerea dovezilor privind efectuarea cel târziu până la momentul închiderii dezbaterilor, sub sancțiunea respingerii ca nedovedite:

Partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie sa facă, în condițiile legii, dovada existentei si întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

În subsidiar, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) NCPC privind cuantumul cheltuielilor de judecata in sensul diminuării cuantumului sumei solicitate cu titlu de onorariu avocațial: (2) Instanta poate, chiar si din oficiu, sa reducă motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentând onorariul avoca(ilor, atunci când acesta este vădit dispropor(ionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, tinand seama si de circumstanłele cauzei. Măsura luată de instanłă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat si clientul sau.

Pentru aceste motive, a solicitat respingerea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat, iar in subsidiar, a solicitat diminuarea sumei solicitate cu titlul de onorariu de avocat.

Concluzionând asupra tuturor celor precizate prin prezenta întâmpinare, a solicitat a se constata netemeinicia apelului formulat de către           si pe cale de consecința sa se respingă cererea, cu atât mai mult cu cât apelantul contestator nu probează în niciun fel nelegalitatea actelor de executare.

In drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 si urm Cod proc.civ., precum si pe celelalte prevederi legale invocate in cuprinsul întâmpinării.

In probatiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse pe fondul cauzei, înscrisurile din dosarul de executare și orice alte înscrisuri si probe utile soluționării cauzei.

Prin răspunsul la întâmpinare, apelantul            a solicitat respingerea apărărilor formulate, având în vedere că instanța de fond greșit a apreciat ca a fost suspendat termenul de prescripție in baza art. 708 alin. 1, pct 3. Încetarea executării silite, ca urmare a stării de insolvabilitate a debitorului, nu este un drept recunoscut de lege în favoarea si în beneficiul exclusiv al creditorului, care, într-o astfel de situație, are oricând posibilitatea să reia executarea silită, prin formularea unei noi cereri de executare silită.

Totodată, a solicitat a se avea în vedere faptul că legiuitorul a stabilit o limitare a duratei noii cereri de executare silită mai exact prin coroborare cu art. 705 în toate cazurile în care executarea este încetată în baza procesului verbal de insolvabilitate „executarea se poate relua înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silita”.

Având în vedere că termenul general de prescripție este de 3 ani, creditorul beneficiind de dispozițiile legale putea cere o noua executare cel mai târziu la data de 31.07.2021.

De asemenea, a arătat apelantul că instanța trebuia să analizeze modalitatea de închidere a dosarului, întrucât în cadrul acestuia a fost recuperată suma de 9435 lei, dublul sumei împrumutate.

A mai arătat că instanța de fond nu a analizat întregul dosar de executare când a considerat aplicabil art. 708 alin. 1 pct. 3 fără să fie coroborat cu art. 705 cod. proc. civ. Mai exact, la dosarul de executare silită se afla răspunsul primit de la Agenția de Administrare Fiscală cu situația locurilor de muncă începând cu 2011, de unde reiese clar că nu mi-am sustras veniturile de la executarea silită. De asemenea la data de 05.04.2013 în dosarul de executare silită nr.          /2008 BEJ Grasu Gelu Iulian era recuperată suma de 9435 lei, iar până la închiderea dosarului de executare a avut loc de muncă stabil.

A arătat că din anul 2013 și până la noua executare nu a mai avut rețineri pe conturi sau salariu. Mai exact pe titlul executoriu vechiul executor a menționat data la care nu a mai efectuat rețineri, mai exact 05.04.2013 si suma reținută până la acel moment. După această data a lucrat până în anul 2017 când a fost nevoit să meargă la lucru în afara țării.

A arătat că a reluat munca în Romania în 2020, sens în care se poate observa clar ca nu a creat o stare de insolvabilitate așa cum a considerat instanța de fond, din 2013 si pana in 2017 a lucrat, însă nu a avut rețineri. Față de aceste aspecte, apelantul a considerat că instanța de fond a apreciat greșit situația și a respins contestația a executare.

De asemenea, dosarul nr.  /2008 BEJ Grasu Gelu Iulian a fost închis pe dispozițiile art. 3715 lit b Vechiul cod de procedura, ce prevedea clar ca executarea silită putea fi reluata în termenul general de 3 ani.

Având în vedere că executarea a fost reluată la mai mult de 3 ani de la data închiderii, a solicitat instanței să admită apelul așa cum a ost formulat.

Prin încheierea de ședinfa din data de 16.06.2023 instanța a respins excepția netimbrării cererii de apel și a luat act că părțile nu au solicitat administrarea de probe noi în calea de atac.

Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a prevederilor art. 476 Cod procedură civilă, tribunalul retine urmatoarele:

Cu titlu prealabil, tribunalul arată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865 în ce privește prescripția dreptului creditorului de a obține executarea silită.

Astfel, prima executare silită a fost începută în cauză în anul 2008, în dosarul de executare silită nr. /2008 al BEJ Grasu Gelu-lulian. Această executare a încetat la data de 31.07.2018, în temeiul articolului 371 5 lit. b Cod procedură civilă de la 1865, față de lipsa bunurilor urmăribile.

Conform articolului 24 Cod procedură civilă, dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Articolul 25 Cod procedură civilă prevede că procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

Prin urmare, având în vedere că termenul prescripției dreptului creditorului de a obține executarea silită a începută să curgă anterior intrării în vigoare Codului de procedură civilă actual, prescripția rămâne supusă dispozițiilor Decretului 167/1958 și Codului de procedură civilă de la 1 865, indiferente dacă termenul s-a întrerupt și dacă s-a formulat o nouă executare silită ulterior intrării în vigoare a Codului de procedură civi ă actual.

Conform art. 371 ind. 5 Cod procedură civilă de la 1865, executarea silită încetează dacă:

  1. s-a realizat integral obligația prevazută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum și alte sume datorate potri it legii; în acest caz, executorul va preda debitorului titlul executoriu, mentionand pe acesta stingeĘea totala a obligațiilor;

  2. nu mai poate fi efectuata ori continuata din cauza lipsei de bunuri urmaribile ori a imposibilitatii de valorificare a unor astfel de bunuri; în aceste cazuri, executorul va remite personal creditorului sau reprezentantului acestuia titlul executoriu, mentionand pe acesta cauza restituirii și partea de obligație ce a fost executata;

  3. creditorul a renuntat la executare;

  4. a fost desfiintat titlul executoriu.

Potrivit articolulu 371 ind. 6 Cod procedură civilă de la 1865, în cazurile prevăzute de art. 371 ind. 6 lit. b) se poate cere reluarea executarii silite, înlăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.

Codul de procedură civilă de la 1865 prevede următoarele cauze de suspendare a termenului de prescripție a executării silite:

  1. în cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescriptie a dreptului material la actiune;

  2. pe timpul cat suspendarea executarii silite este prevăzută de lege ori a fost stabilita de instanța sau de alt organ j urisdictional competent;

  3. atâta timp cat debitorul își sustrage veniturile și bunurile de la urmărire;

  4. în alte cazuri prevăzute de lege.

Astfel, potrivit legii civile aplicabile în cauză, termenul de prescripție se suspendă numai dacă se face dovada că debitorul și-a sustras veniturile și bunurile de la urmărire, nefiind suficientă dovada lipsei bunurilor de executat.

Cauza de suspendare prevăzută de Codul de procedură civilă de la 1865 este distinctă de cauza de suspendare prevăzută de Codul de procedură civilă actual, în sensul că doar legea nouă prevede că termenul de prescripție se suspendă cât timp debitorul nu are bunuri urmăribile.

In cauză creditorul s-a limitat în a afirma că debitorul nu a avut bunuri urmăribile ulterior încetării primei executări silite, nefăcând nicio dovadă în sensul incidentei cauzei de suspendare prevăzute de articolul 405 ind. 1 lit. c Cod procedură civilă de la 1865, respectiv cu privire la ascunderea de către debitor, cu intenție a bunurilor și veniturilor sale.

Prin urmare, reținând că prima executare a încetat la data de 31.07.2018 și că nu s-a făcut dovada incidenței vreunei cauze de suspendare a termenului de prescripție în perioada ulterioară încetării, tribunalul constată că termenul de prescripție de trei ani s-a împlinit la data de 3 1.07.2021, iar la data formulării noii cererii de executare silită (15.03.2022), dreptul creditorului de a obține executarea silită era prescris.

In continuare, tribunalul reține că potrivit articolului 404 ind. 1 Cod procedură civilă de la 1865, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare.

Analizând actele de executare silită din dosarul de executare silită nr. /2022 la BEJ Bogăție Silvia Laura, tribunalul constată că au fost reținute din veniturile apelantului sume totalizând 4.739,95 lei (f. 148, 152, 164, 168, 170, 178, 180), cu privire la care va dispune obligarea creditoarei la restituire în favoarea debitorului.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul va admite apelul cu consecința schimbării integrale a hotărârii atacate, în sensul că va admite contestația la executare, va dipsune anularea în tot a executării silite efectuate de BEJ Bogăție Silvia Laura în dosarul de executare nr.          /2022 și va dipune întoarcerea executării silite pentru suma de 4.739,95 lei.

Constatând și că intimatul a căzut în pretenții, în temeiul articolului 453 Cod procedură civilă, îl va obliga la plata în favoarea contestatorului-apelant la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului ales (chitanța fila 12 dosar prima instanță).

Reținând și dispozițiile articolului 45 din legea nr. 80/2013, având în vedere soluția ce se va pronunța asupra contestației la executare, va dispune restituirea către apelantul contestator a taxelor judiciare de timbru în valoare de 418 lei și 359 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite apelul formulat de apelantul -contestator         , având CNP1850203134214, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat Lazar Ioan                 , în contradictoriu cu intimata-pârâtă INVESTCAPITAL Ltd, înregistrata la Registrul Companiilor Malta Financial Services Authority, sub nr. C 62911, cu adresa pentru comunicarea tuturor actelor de procedura la sediul Managerul de Active, KRUK Romania SRL, din Municipiul Târgoviște, Bulevardul Independentei, Nr. C, Judet Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.

/08.11.2022 a Judecătoriei Mangalia..

Schimbă integral hotărârea atacată , astfël :

Admite contestația la executare .

Anulează – integral – executarea silita înfăptuită de B.E.J. BOGĂȚIE SILVIA LAURA în dosarul de executare nr.    /2022 .

Dispune întoarcerea executării silite i obligă societatea creditoare la restituirea sumei de 4.739,95 de lei , către debitorul contestator .

Obligă societatea intimată la plata sumei de 1.000 de lei — cheltuieli de judecată (onorariul apărătorului ales) , în favoarea apelantului .

Dispune restituirea , către apelantul contestator , a taxelor de timbru în valoare de 418 lei (achitată în baza Chitanței fiscale seria 607202022 nr. 22224/21.07.2022) și 359 de lei (achitată potrivit Chitanței fiscale seria 60721/2023 nr. 16895/27.01.2023) .

Definitivă .

Av. Lazar Ioan

Tel.0721449675


Nu uita să dai share
Hai sa vorbim
1
*** Avocat Lazar Ioan ***
Salut,
Ai nevoie de ajutor?